Un radio vechi, o emoție nouă

Acest radio nu e doar un aparat vechi. E o piesă din copilăria mea, una care a adus în casă știri importante, glume de sâmbătă dimineața și muzică în surdină în serile lungi de iarnă. A fost acolo înainte să învăț să vorbesc. L-am atins prima oară cu degetele mici, fascinată de butoane și de luminile calde ale scalei.

Timpul, însă, nu iartă. Praful s-a așezat, rugina a pătruns peste tot, iar butoanele au amuțit. Radioul tăcea. Dar eu nu l-am putut arunca. Nu poți arunca o amintire.

Așa că am început reparația. Cu răbdare. Am desfăcut tot, am curățat fiecare componentă, am folosit WD-40 Contact Cleaner pentru potențiometrele înțepenite și spray-ul clasic pentru a curăța cercul metalic cu anul de fabricație și geamul scalei frecvenței, care erau afectate de rugină și praf depus în straturi groase.

Am decis și să-l revopsesc. Nu pentru că nu aș fi apreciat aspectul lui original, ci pentru că mi-am dorit ca el să aibă un loc în casa mea, să fie funcțional și să se potrivească estetic cu restul obiectelor din jur. A fost o alegere de respect, nu de ștergere a trecutului.

În timp ce lucram la el, mi-am amintit de o casetă veche pe care o aveam într-un sertar, uitată de ani. Nu mai știam ce conține, pentru că nu mai aveam la ce să o ascult. Am păstrat-o deoparte, cu un fel de curiozitate copilărească.

După ore de muncă, radioul a prins din nou viață. Când am apăsat „play”, din boxe a răsunat o voce mică, subțire, tremurată:
„Tati, ascultă-mă, acum spun poezia 'Primăvara'!”
Era vocea mea. La 3 ani. Înregistrată de tata.

A fost mai mult decât o reparație. A fost o reconectare cu cine am fost. Cu familia. Cu copilul din mine.

WD-40 n-a reparat doar un obiect. M-a ajutat să readuc la viață o amintire pierdută. Iar acum, când pun acea casetă, aud din nou copilul care credea că radioul e un miracol.