Bilioteca Isteață
Plus 14 more
Lucrând în învățământ am constatat mai mereu că mobilierul, jucăriile materialele și tehnica necesară desfășurării activităților de zi cu zi nu sunt întotdeauna o prioritate pentru conducere, administrație și de multe ori a fost nevoie ca pentru a aduce armonie și eficiență în activitățile cu copii, să depășesc domeniul proiectării didactice și să învăț să improvizez, să recondiționez pereți, să repar mobilier sau jucării și să folosesc unelte pentru a construi un mediu educațional adaptat nevoilor copiilor din grupă. Pot spune că în anii în care am profesat ca educatoare, WD40 a fost un aliat de nădejde ce m-a ajutat mereu să repar, să îmbunătățesc ceva în spațiul din grădiniță.
Așa a luat naștere Biblioteca Isteață, din nevoia de a oferi copiilor un mediu mai armonios și mai potrivit pentru joacă și învățare!
Un școlar ce a învățat în grupa mea 3 ani, a plecat la școală și ne-a donat jucăriile și toate cărțile lui ”de grădiniță” în semn de mulțumire, pentru a le folosi în activitățile cu copiii ce tocmai soseau în grupa mică. Spațiul grupei este destul de restrîns iar mobilierul destul de sumar, pentru materiale având la acea vreme doar un dulap destul de vechi a cărui uși cedaseră deja. Pe lângă faptul că nu aveam spații pentru cărți, nu exista un spațiu sigur nici pentru imprimantă și laptop unde copii să nu aibe acces.
Pentru că achiziționarea de mobilier ieșea din discuție din cauza costurilor ridicate, inițial m-am gândit să vopsesc un dulap vechi și să îl transform în bibliotecă, însă când am căutat prin grădiniță, am descoperit că existau mult mai multe corpuri de mobilier vechi, nefolosit, ce așteptau să fie casate. Așa că m-am apucat cu mult entuziasm de dezmembrat, conlantat și vopsit și după câteva zile a luat naștere Biblioteca Isteață, un colț unde copiii se pot bucura de lectură oricând doresc iar eu și colega mea aveam acum un spațiu sigur pentru imprimantă, laptop și alte materiale și documente școlare necasare activității.
Pasul 1: Pregătirea spațiului grupei
Am scos mobilierul vechi și am renovat pereții
Pasul 2: Recondiționarea mobilierului
Plus 3 more
Am identificat mobilier nefolosit în grădiniță, un dulap a fost dezmembrat și transformat în rafturi iar celelalte corpuri au fost vopsite cu o vopsea albă, simplă pe bază de apă sau colantate cu autocolant colorat.
Pasul 3: Asamblarea spațiului
Plus 7 more
Mobilierul a fost poziționat și asigurat cu șuruburi în pereți în așa fel încât copii să îl folosească în siguranță, împreună cu copiii am aranjat cărțile și am căutat o denumire potrivită pentru noua bibliotecă.
Putem spune că a trecut testul timpului, rezistând cu brio și cred sincer că datorită acestui spațiu, copiii nu doar că au îndrăgit lectura dar anul acesta, cu toții pleacă spre clasa pregătitoare mai încrezători deoarece cu toții știu să scrie și să citească deja dar și datorită faptului că ”au pus și ei umărul” la construirea unei mici biblioteci istețe!